Municipiul Călărași, reședința județului omonim, este situat în SE României, în SE Câmpiei Române, pe o terasă de pe stânga brațului Borcea, la 25 m altitudine. Fluviul Dunărea mărginește la sud teritoriul orașului, care este și port fluvial, iar brațul Borcea, ce se desprinde pe malul stâng în aval de punctul Chiciu, străbate aria urbană de la sud-nord spre sud-vest, după ce formează cotul Borcei.
Săpăturile arheologice din arealul municipiului au scos la iveală urme de cultură materială din neolitic, precum și din epoca bronzului (Cultura Coslogeni, secolul al XIII-lea î. Hr.), vase și monede grecești din mileniul I î.Hr. și vestigii romane din secolele I-III d.Hr.
Este menționat documentar, prima oară, în secolul al XVI-lea, cu numele Lichirești. Acest nume datează probabil de la începutul primei așezări de locuitori statornici pe aceste meleaguri, în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), menționează site-ul Primăriei municipiului. Astfel, se bănuiește că denumirea Lichirești este în strânsă legătură cu ridicarea primului lăcaș de biserică, cu hramul Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei.
Lichirești apare menționat pentru prima dată pe o hartă de la 1700, operă cartografică a stolnicului Constantin Cantacuzino, tipărită în Italia, la Padova.
Denumirea actuală datează din secolul al XVIII-lea și derivă de la un detașament de călărași ștafetari care făceau serviciul de curierat pe traseul București — Constantinopol. Aceștia au fost organizați în vremea domnului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), iar primul document păstrat care-i menționează datează de la 25 mai 1722. După terminarea serviciului, călărașii ștafetari s-au stabilit în așezarea aflată în apropierea detașamentului lor și astfel satul Lichirești începe să fie cunoscut sub denumirea de „satul călărașilor” sau Călărași. Pe o hartă austriacă de la 1791 localitatea apare consemnată sub numele de „Călărași sau Lichirești”.
La 1 mai 1734 Călărași este menționat ca târg, făcând parte în acea perioadă din județul Ialomița. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe lângă vechea biserică din centrul localității, se ridică un han central și numeroase prăvălii mici, Călărași începând să capete aspectul unui orășel.
Zona Călărași a fost de multe ori teatrul războaielor purtate împotriva turcilor. Pierderi mari au fost provocate în perioada războiului ruso-turc din anii 1828-1829, apoi localitatea a fost afectată de epidemia de ciumă izbucnită în anii 1828-1830 și de cea de holeră izbucnită în vara anului 1831.
Este recunoscut ca oraș în 1832, când devine și reședința județului Ialomița. La 1 noiembrie 1833, cu prilejul intrării în funcțiune a primei comisii a orașului Călărași, a fost adoptat primul buget, banii fiind destinați modernizării uliței centrale a orașului și construirii unei școli.
În 1851, în perioada domniei lui Barbu Știrbei, orașul este reconstruit pe baza unui plan geometric. La 28 iulie 1851 Barbu Știrbei vine personal la Călărași pentru a vedea mersul lucrărilor.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea este legat de București printr-o șosea și printr-o cale ferată, devenind totodată și port cerealier.
A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Între 17 februarie 1968 și 23 ianuarie 1981 a făcut parte din județul Ialomița, dată la care, prin desființarea județului Ilfov și împărțirea județului Ialomița au luat ființă județele Călărași și Giurgiu.
La recensământul populației din 2011 în Călărași trăiau 65.181 locuitori.
Dintre obiectivele de interes cultural și turistic sunt de amintit Muzeul Dunării de Jos, cu secții de arheologie, istorie și artă plastică, înființat în anul 1951; situl arheologic de la Călărași, punct „Grădiștea — Călărași”, situat la 2 km de municipiu; biserica Volna (1856); Catedrala ortodoxă cu hramul ”Sfântul Nicolae” (1838); clădirea fostei cazărmi a pompierilor (1897), azi Arhivele Naționale;Palatul prefecturii (1895-1897), în stil neoclasic; Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (1925); Statuia Regelui Carol I, amplasată în apropierea gimnaziului care îi poartă numele.
Punctul de trecere al Dunării de la Chiciu-Ostrov este un excelent loc de pescuit și antrenament pentru sporturile nautice. Totodată este un loc oportun pentru plimbări cu ambarcațiuni atât pe Dunăre, cât și pe brațul Borcea.
Locuitorii orașului dar și turiștii pot beneficia pe perioada verii de cele trei plaje amenajate. Cea mai mare dintre plaje (”Plaja Mare”) este pe partea opusă brațului Borcea, accesul făcându-se cu barca sau șalupa. Plaja Tineretului este amplasată în vecinătatea pădurii. Există, de asemenea, un traseu de agrement pe Dunăre cu vaporașul, plecând din stația amplasată în Parcul Central cu destinația în Silistra, pe malul bulgăresc.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.