ANL a recepţionat 12 locuinţe pentru specialiştii din sănătate în municipiul Călăraşi

Social

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a recepţionat, astăzi, 9 aprilie, 12 locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialişti din domeniul sănătăţii din municipiul Călăraşi (jud. Călăraşi).

Locuinţele (6 apartamente cu două camere şi 6 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Prelungirea Independenţei nr. 5A, cu regim de înălţime St+P+2E (subsol+parter+2 etaje), valoarea investiţiei fiind de 2.840.861,05 lei.

Până în prezent, în judeţul Călăraşi, ANL a finalizat, în cadrul aceluiaşi program, 367 de unităţi locative.

*** În cadrul Programului Locuinţe pentru Tineri, derulat de ANL, se construiesc şi locuinţe pentru medicii rezidenţi, venind astfel în sprijinul tinerilor specialişti din domeniul sănătăţii, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenţiei de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriaşi, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autorităţile publice locale a preţului de vânzare al locuinţelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2097 din 5 iulie 2019 şi valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.916,42 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns