Pământ cu vechi tradiții în istorie, teritoriul actual al județului Călărași a cunoscut toate etapele dezvoltării istorice a poporului român. Dovezile materiale scoase la iveală de săpăturile arheologice sistematice sau întâmplătoare, precum și mărturiile documentare, atestă, pe de o parte, vechimea existenței populației românești pe aceste meleaguri, iar pe de altă parte, unitatea și continuitatea în timp și spațiu a populației autohtone.
Cele mai vechi urme de locuire umană în această zonă, scoase la iveală în arealul localităților Oltenița, Călărași, Căscioarele, Radovanu ș.a., datează din Neolitic, și aparțin Culturii Gumelnița (mileniile III-IV î.Hr.). Din perioada de trecere de la Epoca bronzului la cea a fierului, reprezentative sunt descoperirile de la Călărași și Coslogeni, aceasta din urmă fiind caracterizată prin așezări de tip cenușar, de colibe sau bordeie, cu ceramică simplă cu decor plastic rudimentar, care, de altfel, a dat și numele Culturii Coslogeni (secolele XIV-XIII î.Hr.).
Continuitatea și intensificarea locuirii teritoriului actualului județ sunt legate de existența triburilor trace și apoi geto-dace, care aveau așezări întărite și bine închegate în secolele II-I î.Hr., cum era cea de la Chirnogi. Vestigii romane au fost descoperite în arealul localităților Jegălia (secolul al III-lea d.Hr.), Independența, Curcani și Spanțov (secolul al IV-lea d. Hr.). Vetre românești de locuire statornică au fost scoase la lumină la Curcani (secolele IX-X) și Radovanu (secolul X și secolele XV-XVI).
Intensificarea schimbului de mărfuri a făcut ca, începând cu secolul al XV-lea, să apară la răscruci de drumuri (mai întâi sub formă de sate, apoi târguri și mai târziu ca orașe Oltenița și Călărași) adevărate centre de schimb ale produselor agricole și meșteșugărești. Astfel, la 1515 este atestată documentar Oltenița și la 1 iunie 1541 Călărași (Crăciani). Însă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, în apropiere de vărsarea Mostiștei în Dunăre, se dezvoltă orașul medieval Cornățel (Mănăstirea de azi).
În timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), locuitorii acestor meleaguri au fost antrenați în lupta antiotomană. „Anonimul Cantacuzinesc” amintește că în ianuarie 1595, în timp ce Preda și Radu Buzescu incendiază Hârșova, banul Mihalcea ardea Dârstorul (Silistra) trecând desigur pe la Lichirești (azi Călărași). Mihai Vitezul, venind dinspre Silistra, atacă Turtacaia, apoi trece Dunărea înghețată la Oltenița.
În secolul al XVII-lea, războaiele ruso-turce din 1765-1774 și cele ruso-austro-turce din 1788-1891 s-au desfășurat în mare măsură pe teritoriul județului Călărași. Lupte puternice au avut loc în raza satului Ulmu în 1791, în urma cărora turcii au fost înfrânți și alungați peste Dunăre.
De asemenea, războiul ruso-turc din 1806-1812 aduce mari pagube acestei zone, turcii fiind înfrânți succesiv la Ulmu (1806) și Obilești (1807). Armistițiul încheiat pe 24 august 1807, la Slobozia, prevedea evacuarea trupelor rusești din Țara Românească și Moldova, însă țarul a refuzat ratificarea acestuia.
Devenit, la sfârșitul secolului al XVII-lea, căpitănie de margine a Țării Românești și, mai apoi, reședință a Călărașilor ștafetari ai lui Constantin Brâncoveanu, o categorie aparte a populației care făcea serviciul de curierat pe traseul București — Constantinopol, Călărașiul (Lichirești cum se numea inițial) devine târg, în 1734, iar în aprilie 1833, odată cu învestirea sa în funcția de reședință a județului Ialomița, este ridicat la rangul de oraș.
Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, un rol important în activitatea economică a județului l-au jucat cele două porturi de la Călărași și Oltenița, prin care se exportau cantități importante de cereale, petrol, cherestea etc.
Județul Călărași a fost prezent în evenimentele de mare rezonanță istorică din secolele XIX-XX: Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, războiul pentru cucerirea independenței de stat din anii 1877-1878, unde au participat numeroși ostași călărășeni, răscoalele țărănești din 1888, începute la Urziceni și cu ecou în Armășești, Broșteni, Alexeni, Condeești, Miloșești, Misleanu, Grivița și Slobozia, Primul Război Mondial (1916-1918) și cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945), în care jertfa a mii de ostași din Călărași a fost pusă la temelia apărării și eliberării țării.
În 1778, o parte din teritoriul actualului județ figura ca plasă în cadrul județului Ialomița. În 1832, orașul Călărași a devenit reședința județului Ialomița, prin mutarea acesteia de la Urziceni, ca urmare a gravitării hinterlandului cerealier al Câmpiei Române către orașele-porturi dunărene, funcție pe care a păstrat-o până în 1950, când a devenit reședința centrului raional omonim din fosta regiune Ialomița. Prin reorganizarea administrativ-teritorială din 17 februarie 1968, când au fost desființate regiunile și raioanele și au fost reînființate județele României, cea mai mare parte a teritoriului actual a județului Călărași a intrat în componența județului Ialomița, iar o altă parte în județul Ilfov.
Ca urmare a modificării Legii nr.2/17 febr. 1968, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 15 din 23 ianuarie 1981, au fost înființate județele Călărași și Giurgiu, prin desființarea județului Ilfov și modificarea limitelor județului Ialomița.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.